Elizabeth Holmes, de la vizionara din Silicon Valley, la condamnarea pentru fraudă. Tânăra, asemuită cu Steve Jobs, riscă 80 de ani de închisoare

Elizabeth Holmes, de la vizionara din Silicon Valley, la condamnarea pentru fraudă. Tânăra, asemuită cu Steve Jobs, riscă 80 de ani de închisoare
Elizabeth Holmes / Sursa: Profimedia
Publicat: 04/01/2022, 15:32

O instanță a Statelor Unite a găsit-o pe Elizabeth Holmes, fondatoarea companiei Theranos – un startup care promitea revoluționarea testelor de sânge – vinovată de fraudarea investitorilor și a condamnat-o în cazul a patru dintre cele 11 capete de acuzare ale procurorilor.

Americanca, acum în vârstă de 37 de ani, a fost condamnată, luni, pentru fraudarea investitorilor și conspirație, dar a fost achitată pentru alte trei capete de acuzare privind fraudarea pacienților care au plătit pentru teste de la Theranos, dar și un altul legat de conspirație. Juriul nu a reușit să ajungă la o decizie privind alte trei capete de acuzare privind alți investitori individuali, relatează Reuters.

Ascensiunea tinerei de la 19 ani

Elizabeth Holmes, devenită miliardară până la vârsta de 30 de ani, a aflat cu o atitudine calmă verdictul de luni, dar o dată la care se anunță oficial condamnarea nu a fost încă stabilită.

Procurorii susțin că Elizabeth Holmes a escrocat investitori privați, între 2010 și 2015, convingându-i că micile aparate Theranos pot face o serie de analize de sânge dintr-o singură picătură de sânge, după numai o înțepătură într-un deget.

Elizabeth Holmes și-a dobândit faima în Silicon Valley după ce a înființat startup-ul Theranos la numai 19 ani – în 2003 – și a început să fie recunoscută pentru închinația ei de a imita stilul vestimentar al lui Steve Jobs, cu bluze negre pe gât, și de a-și cultiva astfel asemănarea cu cofondatorul Apple. A atras persoane notorii ca investitori, printre care Rupert Murdoch, dar și membri în consiliul de administrație. În 2015, pe când avea 30 de ani, averea ei netă era estimată la 4,5 miliarde de către Forbes.

Ea riscă o comdamnare de 80 de ani la închisoare, potrivit Reuters, conform verdictului anunțat de judecătorul Edward Davila, de la o instanță federală districtuală, dar cel mai probabil va primi o condamnare mai mică.

Holmes a fost acuzată de înșelarea pacienților cu privire la acuratețea rezultatelor testelor de sânge, dar a fost achitată pentru acest cap de acuzare. Este probabil că fosta femeie de afaceri va ataca acest verdict, dar nici avocații ei, nici reprezentanții procurorilor nu au răspuns întrebărilor presei pe acest subiect.

Șapte zile de deliberări

Jurații au venit cu acest verdict în fața instanței după șapte zile de deliberări. Acest caz a scos la lumină încercarea eșuată a companiei Theranos de a revoluționa analizele de laborator. Potrivit procurorilor, compania se baza, în secret, pe aparatele convenționale fabricate de Siemens pentru a face testele promise.

Theranos s-a prăbușit după ce Wall Street Journal a publicat o serie de articole care sugerau că aparatele sale aveau deficiențe și erau inexacte. Elizabeth Holmes a fost pusă sub acuzare în 2018, alături de directorul executiv Ramesh Balwani, poreclit Sunny, care îi fusese și partener de viață. Și el, ca și Elizabeth Holmes, a pledat nevinovat, dar va fi judecat la o dată ulterioare.

În timpul procesului de la instanța din San Jose, California – una dintre cele 94 de curți districtuale din SUA – proces care a început în luna septembrie, jurații au ascutat declarațiile mai multor martori – foști angajați ai companiei, care și-au dat demisiile după ce au văzut problemele privind tehnologia folosită.

Ea a fost achitată în ceea ce privește fraudarea pacienților, după ce avocații au argumentat că nu existau date statistice care să arate că erorile se produceau atât de des, astfel încât să afle acuzata că testele nu erau exacte.

Investitorii care au depus mărturie au spus în fața instanței că ea ar fi făcut o serie de afirmații înșelătoare despre companie, inclusiv că aparatele ar fi folosite de Armata SUA.

Potrivit procurorilor, dacă ar fi spus adevărul, atât investiorilor, cât și pacienților, compania ei nu ar fi atras niciodată fondurile necesare sau veniturile obținute.

„A ales să facă fraudă în loc să piardă afacerea, a ales să fie necinstită”, ceea ce este o infracțiune, a spus procurorul de caz în fața instanței, potrivit Reuters.

În apărarea sa, Elizabeth Holmes a spus că nu a vrut să înșele pe nimeni, iar directorii laboratoarelor erau responsabili de calitatea testării.

În pledoaria finală, avocatul apărării a afirmat că acuzata nu era motivată de o sete de bani, ci mai degrabă credea că „construiește o tehnologie care va schima lumea”. „Știți că escrocii dau bir cu fugiții la primul semn de probleme. Ea a căzut când nava ei s-a scufundat”, a conchis avocatul.

Despre mărirea și decăderea ei, jurnalistul de investigații John Carreyrou de la The Wall Street Journal a scris o carte, iar HBO a realizat și difuzat un documentar de lung metraj.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Adriana Bahmuțeanu iși face dreptate în instanță. A urgentat procedura pentru a-și lua mai rapid...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Donald Trump Jr. critică decizia lui Biden privind aprobarea rachetelor americane pe teritoriul Rusiei şi...
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Mâncare de murături cu mămăligă. Ingredientul surpriză, care îi dă un gust irezistibil
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cercetătorii au aflat, în sfârșit, de ce câinii se scutură atunci când sunt uzi